INVITAŢIE

La a VII-a Conferință Ruta Maria, întitulat Pelerinajul ca mijloc de reînnoire spirituală și corporală care va avea
loc pe 13-15 octombrie (vineri-duminică) anul 2017 în Casa Jakab Antal Caritas din Șumuleu Ciuc.
La conferință se va prezenta:
- Maraton Sacru pentru Valorile Creștine, pentru Pace! se împletesc reînnoirea fizică, mentală și spirituală,
conform ideii antice despre armonie.
Luând exemplul sportivilor, reînnoirea creștină europeană se poate începe prin reînnoirea noastră proprie, în
Locuri Spirituale Culturale Sacre, ca de exemplu Șumuleu Ciuc, Călugăreni.
- Maratonul Maria de la Mariazell la Şumuleu Ciuc pe bicicletă sau alergând pe mai mult de 1300 km.
- 1Úton (Pe 1 Drum) – Pelerinaj Internațional, eveniment care face ca mii de oameni din Bazinul Carpatic să
pornească în pelerinaj pe Ruta Maria, rugându-se pentru familii, pentru unitate, iar anul acesta pentru naștere.
- Relația între Asociația Prietenilor Camino de Santiago și Asociatia Via Mariae. Cooperări în viitor.
- Pelerinii vorbesc despre experienţa sufletească în cadrul pelerinajelor.

La eveniment vor participa reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvernamentale, bisericeşti şi politice care
îşi desfăşoară activitatea în cadrul proiectului Via Mariae în judeţele Braşov, Covasna, Harghita (regiunile Ciuc,
Giurgeu, Odorhei), Mureş, Cluj şi Satu-Mare, prezentând aportul regiunii respective în formarea acestui „El
Camino” situat în estul Europei Centrale, contribuind astfel la dezvoltarea localităţii Şumuleu Ciuc, ca un centru
sacral şi turistic.

Drumul Mariei – Via Mariae este un traseu turistic spiritual născut din respectul popoarelor central-europene
faţă de Sfânta Fecioară Maria, care, în acelaşi timp, leagă lăcaşele de cult destinate Fecioarei Maria cu diferite
situri cultural-istorice aflate de-a lungul drumului, indiferent de apartenenţa religioasă a acestora. Are ca scop
construirea unei reţele de trasee turistice şi de pelerinaj în Europa Centrală, legând valorile religioase ale
acestei regiuni într-un tot unitar. Via Mariae reprezintă o axă de legătură care, în direcţia vest-est, leagă
localităţile Mariazell (Austria), Budapesta, Máriapócs şi Şumuleu Ciuc, iar în direcţia nord-sud trece prin
Częstochowa, Esztergom, Budapesta şi Međugorje. Conferinţa de faţă are ca obiectiv prioritar axa vest-est a
Drumului Mariei, care, cu o lungime de aproximativ 1300 km, face legătura între localităţile Mariazell din
Austria şi Şumuleu Ciuc.

În vederea realizării valorilor sus-menţionate, sperăm să ne onoraţi cu prezenţa, ca participant, în activităţile de
workshop organizate în cadrul conferinţei. Programul conferinţei poate fi accesat la adresa www.mariaut.ro,
precum şi pe site-ul www.zileletinutuluisecuiesc.ro

Vă rugăm să ne semnalaţi intenția de participare pe adresa de e-mail: info@mariaut.ro sau apelând la numărul de telefon 0730-711.745.
 
Miercurea Ciuc,
24 iulie 2017

Kategória: 

Csatolmány: 

AtaşamentMărime
PDF icon Invitatie 2017.pdf371.95 KB
PDF icon Program ro 2017.pdf552.05 KB