Ediția a XII-a a Conferinței Via Mariae a fost găzduită de Casa Jakab Antal între 7 și 9 octombrie. În discursul său Küsmödi Attila, președintele Asociației Via Mariae, a explicat că data conferinței este aceeași cu data a două sărbători principale: vinerea este sărbătoarea a Rosaliei Reginei Maria, iar sâmbătă o sărbătorim pe Maica Domnului a Ungurilor.

Programul conferinței de trei zile a fost foarte variat: vineri a avut loc deschiderea oficială în cadrul căruia a fost semnat acordul de fraternitate între sanctuarele Șumuleu Ciuc și Máriapócs, iar participanții au putut asculta discursuri liderilor ecleziastici și politici despre Via Mariae, fiind un traseu de pelerinaj național și internațional care face legătura între diferite națiuni și religii.
Cei care nu au putut fi prezenți fizic, dar consideră pe Via Mariae ca o chestiune importantă la care sunt atașați, i s-au alăturat online, inclusiv Via Transilvanica, El Camino, cântărețul de operă Molnár Levente, pelerini olandezi, reprezentanți ai județului Suceava, voluntari locali. Sándor Molnár, fostul președinte al Asociației Via Mariae, a declarat că conferința este de asemenea, o întâlnire de lucru în care coordonatorii locali vorbesc despre activitățile lor de-a lungul anului, în același timp, acei „oameni activi ne ajută muncă, fie ei din biserică, societate civilă sau din sfera politică.”

„Circulația sângelui între cele două lăcașuri de cult este asigurată de pelerini”
„Relația spirituală deja existentă trebuia să ia o formă oficială”, a declarat Exc. și Ft. dr. Gergely Kovács, Arhiepiscopul Alba Iulia în legătură cu acordul de fraternitate ecleziastică dintre Arhiepiscopiei Șumuleu Ciuc și Máriapócs. Bertalan Papp, primarul orașului Máriapócs, a spus: „în viața reală o mulțime de lucruri sunt determinate de relațiile omenești. Cu Șumuleu Ciuc am stabilit o relație de fraternitate, iar acum am dus asta și la nivel de biserică. La acest lucru a contribuit că venim în Șumuleu Ciuc de câteva decenii, iar ei vin din Transilvania de câteva decenii la Máriapócs”. Attila Korodi, primarul municipiului Miercurea Ciuc, a declarat că în spatele contractului se află spiritualitatea Mariei, întâlnirea sanctuarelor Mariei, și așa mai departe. De asemenea i-a încurajat pe cei prezenți să îmbogățească și să ducă mai departe spiritualitatea Mariei.


„Ne unim sub steagul Mariei”
Nu poate fi accentuată suficient importanța lui Șumuleu Ciuc, că în ultimii ani numărul pelerinilor a crescut enorm. „Indiferent de confesiune și de naționalitate, tot mai mulți își propun să facă acest drumca să poată să trăiască aceste sentimente. Semnificația Via Mariae este mult mai complexă astăzi, dă o șansă, poate pentru prima dată în viața lor, să-și experimenteze sentimentul de apartenență unul altuia”, a spus consulul dr. Attila Márton Balogh în discursul de sărbătoare.
Exc. și Ft. Fülöp Kocsis, arhiepiscop și mitropolit de la Hajdúdorog, săune că adevăratul pelerin merge pe jos și trăiește călătoria. „Pelerinajul este reprezentarea vieții, pelerinajul făcut ne afectează întreaga viață”. În timpul pelerinajului este necesară o relație tripartită: prima oară mă întâlnesc cu mine, în timpul pelerinajului totul văd într-o lumină nouă, îmi dau seama de lucruri pe care nici nu le știam despre mine înainte. Pot pleca într-un pelerinaj singur sau în compania altor oameni, dar cu siguranță se fac legături noi în timpul pelerinajului. Și este acolo și întâlnirea cu bunul Dumnezeu. „Dacă nu-l întâlnesc, despre ce fel de pelerinaj vorbesc? Sau vorbesc despre un pelerinaj?”, întreabă arhiepiscopul. El a adăugat că acesta este puțin mai ciudat în cazul Via Mariae, în sensul că „poate că voi merge singur sau cu unul sau doi însoțitori, dar relațiile încă se nasc. Se fac relații și asta este foarte important.”
„Máriapócs este un loc de întâlnire al națiunilor. Máriapócs oferă experiența de reconciliere. Acolo nu trebuie să facem niciun efort special pentru a vedea pe fratele nostru în celălalt om. Pentru asta suntem recunoscători și vă mulțumim din suflet Mariei iar prin ea lui Dumnezeu, de la care am primit-o pe Maica noastră. Vorbesc despre Máriapócs, dar cred că și Șumuleu Ciuc este un loc de împăcare între popoarele frăteși”, a spus Mitropolitul Arhiepiscopului de la Hajdúdorog, cine a confirmat în participanții la conferință că toți sunt copii ai Mariei, suntem frații unul altuia.

Ziua de vineri a conferinței a fost încununată de vernisajul expoziției itinerante Pelerini-Semn-Imagine-Drum după distribuirea certificatelor de recunoaștere a muncii voluntarilor. Fotografiile realizate de pelerini și voluntari pot fi vizionate în cadrul expoziției însoțită de o scurtă reflecție. Sâmbătă a fost ziua experienței, a rapoartelor și planurilor regionale și, în același timp, reprezentanții bisericești și politici precum și civilii au discutat subiecte legate de Via Mariae.



Ediția a XII-a a Conferinței Via Mariae s-a încheiat cu un pelerinaj între Mădăraș și Racu după slujba de duminică dimineața.



Conferința a făcut parte din seria programelor Zilele Ținutului Secuiesc, ediția a XIII-a, și nu ar fi putut realiza fără ajutorul lui Consiliul Județean Harghita, Centrul Cultural Județean Harghita, Primăria Municipiului Miercurea Ciuc, Fondul Bethlen Gábor și Consulatul Ungariei – Miercurea Ciuc.
Scris de: Mária Angéla György